Înființare firma SRL – societate cu răspundere limitată
Înființarea unei firme poate fi realizată prin acordul de voință a unei singure persoane (SRL cu asociat unic) sau prin asocierea mai multor persoane (numărul maxim permis fiind de 50, conform Legii 31/1990 – Legea societăților comerciale). Potrivit modificărilor aduse de această lege, capitalul social al unei societăți cu răspundere limitată (SRL) poate fi de minim un leu, eliminându-se astfel plafonul minim anterior de 200 de lei. În plus, nu mai este necesară prezentarea unei dovezi de vărsare a capitalului la momentul înființării.
Conform articolului 9.1 alin. (2) al legii menționate, societatea cu răspundere limitată trebuie să verse 30% din valoarea capitalului social subscris în termen de 3 luni de la înmatriculare, dar înainte de a începe operațiunile în numele societății. Diferența de capital social subscris trebuie să fie vărsată într-un termen de maximum 12 luni pentru aporturile în numerar și de cel mult 2 ani pentru aporturile în natură.
Dacă doriți să înființați o societate cu răspundere limitată (SRL), BARMAR CONSULTING vă oferă ajutor.
Oferim servicii de consultanță și înființare SRL la tarife începând de la 450 RON pentru o societate cu un singur asociat și administrator, cetățean roman.
Serviciile noastre includ:
- rezervarea denumirii
- redactarea contractului de comodat
- redactarea actului constitutiv
- completarea formularelor
- îndosarierea, precum și depunerea, ridicarea și înmânarea dosarului.
Durata înființării unei societăți cu răspundere limitată este de aproximativ 3-4 zile lucrătoare, începând de la primirea tuturor documentelor necesare din partea clientului.
Documentele necesare pentru înființarea SRL sunt:
- 3-5 variante pentru denumirea societății
- copii ale buletinului/CI/pașaportului asociaților și administratorilor,
- copie după contractul de închiriere a spațiului în care va fi amplasat sediul social, acordul vecinilor și al Asociației de Proprietari (dacă spațiul este situat într-un bloc și doriți să desfășurați activitate economică la sediul social),
- Declarația de beneficiar real conform Legii 129/2019
- procură.
De reținut: Nu se pot face rezervări cu denumiri pentru societăți cu răspundere limitată care conțin cuvintele „științific”, „academie”, „academic”, „universitate”, „universitar”, „școală”, „școlar” sau derivatele acestora. Pentru denumirea unei firme care conține cuvintele „național”, „român”, „institut” sau derivatele acestora, ori cuvinte sau sintagme caracteristice autorităților și instituțiilor publice centrale, se obține acordul Secretariatului General al Guvernului (SGG).